Stau pe pervazul geamului si privesc ploaia.Ce furios e Dumnezeu! Fiecare sirag de ploaie parca imi linisteste sufletul, imi ordona gandurile.
Din momentul acela,Marc,scumpul meu Marc,ma coplesea cu mici atentii insa nu imi adresa nici un cuvant.In fiecare dimineata cafeau mea ,neagra cu frisca,ma astepta aburind pe birou,insotita totdeauna de un bilet:''-Incantat!''
Totul decurgea intr-o rutina perfecta.In fiecare dimineata,la 9 fix,ajungeam la birou.Imi gaseam cafeaua pe birou ,asteptandu-ma si incepeam sa lucrez la cazurile marunte ce mi se repartizau.Nu schimbam mai mult de doua vorbe cu nimeni,in afara de politeturile necesare.Mi se parea inutil,in fond eram acolo pentru a lucra.
Intr-o dimineata,linistea lumii mele s-a intrerupt.Cafeau mea lipsea de pe birou!M-am retras intr-un colt al biroului chinuita de ganduri.De ce a renuntat oare ?S-a plictisit?Nu-l mai interesam?Nu observa ca tremuram cu tot sufletul,cand era in preajma mea?Intr-un final ma hotarasc sa imi iau inima in dinti si sa merg la el.Ajunsa in fata lui,cu toata fiinta tremuranda si chinuita de ideea ca mi-ar putea observa emotiile ,il iau de brat si il intreb:,,Mergem sa bem o cafea?Am nevoie de una!''Surazand aproape ironic,raspune sec :
''-Desigur''.Din ziua aceea am devenit nedespartiti.Lucram impreuna la cazuri importante,mergeam la masa ,colindam orasul ,unii dintre colegi spuneau chiar ca avem limbajul nostru secret.
In fiecare dimineata,in locul cafelei negre,gaseam un trandafir rosu,olandez,de care totdeauna era legat un biletel pe care scria''Incantat!''Nu am vorbit niciodata de aceste mici atentii,era felul lui de a spune ca ii sunt draga.
